Schimb de infractori la frontieră. Un interlop dat în căutare internaţională a fost predat Poliţiei de frontieră
Schimb de infractori daţi în căutare internaţională la frontiera moldo-ucraineană. Din Republica Moldova a fost extrădat un cetățean ucrainean, căutat pentru escrocherie, iar din Ucraina a fost predat un cetățean moldovean, dat în urmărire pentru organizarea migrației ilegale.
Conform informației Centrul Cooperare Poliţienească Internatională (CCPI) cetățeanul Ucrainei de 47 de ani a fost anunțat în căutare de către BNC Interpol Kiev, pentru implicarea acestuia în activități de escrocherie pe teritoriul țării sale.
În baza informațiilor deținute, la sfârșitul lunii iulie curent, bărbatul a fost reținut în momentul când a încercat să intre în Republica Moldova, prin punctul de trecere Aeroportul Internaţional Chişinău.
Până la luarea deciziei de extrădare, persoana vizată a fost plasată în penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, a emis decizia cu privire la extrădarea lui autorităţilor ucrainene.
Cetățeanul moldovean de 30 de ani, a fost anunțat în căutare internațională la solicitarea Poliției de Frontieră, pentru organizarea migrației ilegale. La sfârșitul lunii mai, tânărul a fost reținut pe teritoriul Ucrainei.
Astfel, interlopul moldovean a fost extrădat Poliției de Frontieră pentru continuarea acțiunilor de urmărire penală.
În prezent, infractorul a fost plasat în izolatorul de detenție preventivă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor infracționale.
Social
- Doi bărbaţi anunţaţi în căutare internaţională au fost reţinuţi. Infractorii urmează să fie extrădați în Republica Moldova
- O moldoveancă de 27 de ani anunțată în căutare internațională pentru trafic de persoane, reţinută în Polonia (VIDEO)
- Grănicerii ucraineni au descoperit o conductă ilegală ce unea țara vecină cu Moldova
- Cine şi-a uitat măturile lângă frontiera cu Ucraina să anunţe poliţiştii de frontieră (FOTO)
- Hoţi înnebuniţi după dulciuri. Un camion cu 20 de tone de Nutella și ouă Kinder a fost jefuit într-un oraș german
- Trei terorişti, daţi în căutare în Rusia, au fost ucişi în regiunea Inguşetia