Schimbare de poziţii în rândul reprezentanţilor Asociaţiei Pro-Ortodoxia
Încurcate sunt căile Domnului. După ce luni, preşedintele Asociaţiei Pro-Ortodoxia, Ghenadie Valuţa s-a plâns de faptul că Mitropolitul Moldovei nu a făcut nimic pentru a împiedica adoptarea "Legii privind asigurarea egalităţii", astăzi, acesta a sărit în apărarea Înalt Preasfinţitului.
Întrebat de jurnalişti de ce şi-a schimbat opinia în numai trei zile, Valuţa s-a eschivat să răspundă.
Luni, un grup de clerici şi enoriaşi a protestat în faţa Mitropoliei Moldovei faţă de promulgarea legii privind asigurarea egalităţii. Oamenii au anunţat că ar putea solicita patriarhului Rusiei Kiril să numească un alt Mitropolit al Moldovei, dacă Înalt Preasfinţitul Vladimir nu-şi va cere iertare de la creştinii moldoveni. Potrivit lor, Mitropolitul ar fi înşelat aşteptările oamenilor atunci când nu a susţinut solicitarea lor ca Legea cu privire la asigurarea egalităţii să nu fie votată.
În replică, marţi, pe site-ul Mitropoliei a fost publict un mesaj în care Înalt Preasfinţitul Vladimir a calificat drept denigrătoare declaraţiile în care este acuzat de complicitate la votarea actului normativ. Cu toate acestea, în mesaj nu este prezentată opinia ierarhului faţă de adoptarea documentului.