Schimbări de cadre la prima ședință a Guvernului Recean
Schimbări de cadre au avut loc chiar la prima ședință a Guvernului Recean. Astfel, noii membri ai cabinetului de miniștri au votat mai multe eliberări din funcții, precum și numiri.
Igor Talmazan a fost eliberat din funcția de secretar general al Guvernului și numit în fruntea Serviciului Vamal. În locul acestuia, în funcția de secretar general al Guvernului a fost desemnat deputatul PAS Artur Mija.
Mihail Jereghi, care ocupa postul de șef al Direcției juridice din cadrul ANSA, a fost numit director general adjunct al agenției.
Aliona Castraveț va deține funcția de șef adjunct al Oficiului teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, a fost votată eliberarea din funcția de secretar de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Generale a Anei Mardare.