Schiorul austriac Marcel Hirscher, ales pentru a cincea oară cel mai bun sportiv austriac al anului
foto: publika.md
Schiorul austriac Marcel Hirscher a fost ales pentru a cincea oară cel mai bun sportiv austriac al anului, trofeu pe care l-a mai câştigat în 2012, 2015, 2016 şi 2017, scrie agerpres.ro.
Hirscher, care a cucerit de şapte ori Marele Glob de Cristal al Cupei Mondiale la schi alpin, a depăşit într-un clasament all-time o altă legendă a schiului austriac, Hermann Maier, laureat de doar patru ori cu titlul de sportivul anului în Austria.
Ediţia de anul acesta a fost a 70-a a anchetei şi a coincis cu împlinirea a 70 de ani de existenţă a Asociaţiei Jurnaliştilor Sportivi din Austria.
Hirscher a câştigat după ce a fost plasat pe primul loc de 122 de ori, ceea ce înseamnă aproximativ 50 la sută din sufragii. Tenismanul Dominic Thiem, aflat în top 10 mondial, şi campionul olimpic la sanie David Gleirscher au completat podiumul anchetei.
Sportiva anului în Austria a fost aleasă Anna Gasser, campioană olimpică la snowboard anul acesta la PyeongChang. Ea câştigase titlul şi anul trecut. Gasser s-a impus cu 173 de voturi, ceea ce reprezintă 70%. Ea a fost urmată în clasament de atleta Ivona Dadic şi de schioarea Anna Veith.
Red Bull Salzburg, campioana naţională şi semifinalistă în sezonul trecut al Europa League, a fost aleasă cea mai bună echipă din 2018.

- Preşedintele Ligii spaniole, Javier Tebas propune crearea unui Trofeu Messi
- Boca Juniors şi River Plate vor lupta pentru trofeul celei mai importante competiţii inter-cluburi din America de Sud
- MTV a desemnat CEL MAI BUN ARTIST din 2018: Camila Cabello a luat 4 trofee
- Fotbaliştii de la Sheriff Tiraspol au primit trofeul şi medaliile, după ce au câștigat campionatul național de fotbal