SCHOLES A DEVENIT ANTRENOR. Fostul fotbalist a preluat echipa Oldham Athletic
Fostul mijlocas de la Manchester United si din nationala Angliei, Paul Scholes îşi începe cariera de antrenor.
El a preluat formaţia engleză de ligă a patra Oldham Athletic. Scholes a semnat o înţelegere pe un sezon şi jumătate.
" Ştiu că echipa e acum la mijlocul clasamentului, dar cu lotul pe care îl avem cred că trebuie să luptăm pentru promovare. Poate e prea dificil în acest sezon, dar în sezonul următor cu siguranţă", a spus Paul Scholes, antrenor Oldham Athletic.
Tehnicianul în vârstă de 44 de ani vrea să imprime un nou stilul de joc la gruparea engleză.
" Cred că aici sunt jucători buni, e o echipă care poate juca un fotbal ofensiv, impresionant. Din acest motiv am şi venit", a spus Paul Scholes, antrenor Oldham Athletic.
Paul Scholes a jucat întreaga carieră doar la Manchester United. El a bifat 707 meciuri în tricoul "diavolilor roşii", în care a marcat 149 de goluri. Scholes a cucerit numeroase trofee cu United, printre care 11 titluri în Premier League şi de 2 ori Liga Campionilor.
Pentru naţionala Angliei, mijlocaşul a susţinut 66 de partide şi a înscris 14 goluri.
Scholes s-a retras din activitatea sportivă în 2013, iar un an mai târziu a devenit acţionar al clubului din liga a 5-a engleză, Salford City, împreună cu foştii coechipieri de la Man United, Giggs, Butt, fraţii Neville şi Beckham.