Schweinsteiger a fost prezent la un meci de baseball din MLB
Campionul mondial, Bastian Schweinsteiger a schimbat pentru o zi fotbalul cu baseball-ul. Germanul, legitimat la clubul Chicago Fire, a fost prezent la meciul dintre Chicago Cubs şi Philadelphia Philies din Major League Baseball.
El a intrat în teren alături de soţia sa, fosta tenismană Ana Ivanovic. Schweinsteiger a avut prima aruncare a partidei.
Fotbalistul german nu s-a oprit aici şi şi-a demonstrat abilităţile muzicale. El a cântat celebra piesă "Take Me Out To The Ballgame".
Prezenţa lui Schweinsteiger la meci a adus noroc formaţiei Chicago Cubs, care a învins-o pe Philadelphia Phillies cu scorul de 8-3.
Fotbalistul german s-a transferat în luna martie la Chicago Fire de la Manchester United.
Schweinsteiger a semnat cu clubul american un contract valabil pe un sezon, iar presa de peste ocean a anunţat că el va încasa aproape 4,5 milioane de euro pe an.
Până acum, el a jucat cinci meciuri pentru noua sa echipă şi a marcat de două ori.