Şcoala de Arte din Cojuşna, la 25 de ani de la fondare. "Avem cei mai buni şi talentaţi elevi" (VIDEO)
Cu expoziţii de pictură, muzică şi dans. Aşa a fost sărbătorită aniversarea a 25-a a Şcolii de Arte din satul Cojuşna, raionul Stăşeni. Membrii formaţiilor locale şi-au demonstrat talentul, iar zeci de oameni au avut parte de un concert extraordinar.
Publicul a rămas impresionat de concertul susţinut de elevi:
"Spectacolul este minunat. Este extraordinar, şcoala este o mare comoară pentru copii, pentru sat".
"Toţi elevii sunt foarte talentaţi şi ne umplu sufletele de bucurie când îi vedem evoluând".
De realizările elevilor de la Şcoala de Arte sunt mândre şi autorităţile. "În condiţiile foarte complicate, inclusiv de ordin economic prin care trecem, trebuie să scoatem în evidenţă succesele copiilor de la această şcoală, dar şi a profesorilor care îşi aduc contribuţia pentru educarea acestora", a declarat viceministrul Culturii Igor Şarov.
"Ne mândrim cu Şcoala de Arte din Cojuşna, deoarece avem cei mai buni şi talentaţi elevi", a menţionat primarul satului Cojuşna, raionul Străşeni, Victor Căpăţână.
Administraţia instituţiei de învăţământ spune că unii discipoli duc faima Moldovei şi peste hotare.
"Pe Piaţa Montmarte din Paris sunt expuse lucrările elevilor noştri. Avem o absolventă care locuieşte în Italia şi recent a luat premiul mare la un concurs de artă plastică din Franţa", a precizat directorul de la Şcoala de Arte din Cojuşna, Tatiana Jereghi.
La Şcoala de Arte din Cojuşna învaţă 150 de copii.
- Gerul a adus o minivacanţă unor elevi: Autobuzele şcolare nu au rezistat la frig, iar unele şcoli au fost închise (VIDEO)
- Nostalgici după anii de şcoală. Azi în liceele din ţară foştii colegi îşi vor depăna amintirile şi îşi vor revedea profesorii
- Situaţie periculoasă pe traseul Străşeni-Cojuşna! Era cât pe ce să se întâmple o tragedie (VIDEO)