Școala Națională de Box din Grimăncăuți va fi complet renovată
Peste 150 de elevi din școala internat sportivă din satul Grimăncăuți, raionul Briceni vor avea o școală complet reabilitată și eficientizată energetic, datorită unui proiect ce va fi finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională.
Principalele priorități ale proiectelor de dezvoltare regională ce se referă la îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice au fost discutate, astăzi, în cadrul unei ședințe la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.
"Şcoala este o a doua casă pentru copii. Este locul în care își fac prieteni, visuri, planuri pentru viitor și au anumite așteptări. Prin realizarea proiectului ne propunem să îmbunătățim condiţiile optime pentru tinerii sportivi ai Școlii Naționale de Box prin renovare, termoizolare și utilizare a tehnologiilor energo-eficiente. În acest an pentru efectuarea lucrărilor vor fi alocați circa 3 mln de lei din Fondul Național de Dezvoltare Regională", a comunicat viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatol Usatîi, în cadrul unei ședinței cu specialiștii ministerului.
De asemenea, viceministrul a precizat că vor fi efectuate lucrări de izolare termică a tavanelor și pereților, vor fi instalate uși și ferestre eficiente energetic, precum și va fi instalat un nou sistem de încălzire și ventilare.
Costul total al proiectului fiind de circa 6 mln de lei.
Totodată, în cadrul ședinței au fost discutate toate proiectele de dezvoltare cu referire la îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice.
Astfel, s-a vorbit despre unele clădiri sociale din Briceni, Drochia, Edineț, Anenii Noi, Orhei, Șoldănești și Cantemir la care în acest an vor fi inițiate lucrări de renovare și termoizolare, izolație exterioară și interioară.
În acest sens, s-a menționat că din cele 29 de proiecte inițiate în anul curent, șapte dintre acestea au scopul de a reduce consumul de energie termică și cheltuielile operaționale pentru întreținerea clădirilor.
Menționăm, în vederea realizării eficiente a proiectelor, Agențiile de Dezvoltare Regională au instituit comisii de specialitate ce efectuează vizite de lucru în localități pentru a discuta cu autoritățile publice locale despre nivelul de pregătire și a oferi asistență în inițierea implementării proiectelor.
Social
- Guvernul a aprobat lista grădiniţelor care vor fi renovate cu suportul României
- Condiții noi privind emiterea certificatului de urbanism și a autorizației pentru lucrările de interes național
- Afacerile la sate, DEZVOLTATE. Autorităţile urmează să investească 120 de milioane de lei
- Moldova va primi 200.000 de euro pentru implementarea eurocodurilor și sporirea calității în construcții
- UE va oferi 3.34 milioane de euro pentru ca Moldova și Ucraina să dezvolte proiecte transfrontaliere
- Veste bună pentru angajaţii din domeniul construcţiilor! Decizia luată de autorităţi