Şcoala părinţilor! Sute de tinere mămici din toată ţara au primit sfaturi de la cel mai cunoscut pediatru din Moldova, Mihai Stratulat
Informaţie din surse de încredere. Mai mult de 500 de tinere mămici din Capitală şi din alte raioane au avut posibilitatea să-i adreseze întrebări celui mai cunoscut pediatru din Moldova, Mihai Stratulat, şi soţiei sale, medicul ginecolog, Angela Stratulat.
Organizarea seminarului, care este parte a proiectului "Şcoala părinţilor", a fost posibilă datorită sprijinului organizaţiei "Clubul nostru" şi al Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss". Vorbind în faţa mamelor adunate în sală, medicul pediatru Mihai Stratulat a demontat cele mai comune mituri despre nou-născuţi.
Mamele tinere au avut ocazia să primească răspunsuri la întrebările, care le frământă.
Potrivit specialiştilor, este foarte important ca la astfel de seminare mamele să obţină informaţie din surse de încredere.
Sala a fost neîncăpătoare pentru toţi doritorii. Au venit la eveniment mai mult de 500 de participanţi.
Fundaţia lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss" a iniţiat mai multe campanii în susţinerea familiilor tinere. Printre ele se numără şi proiectul "O nouă viaţă", în cadrul căruia proaspetele mămici primesc în dar o cutie cu cele mai necesare lucruri pentru bebeluşi în primele luni ale vieţii.
Actualitate