Şcoli fără apeduct și canalizarea: Apa este colectată în vase
Blocurile alimentare din peste 300 de grădinițe și peste 250 de școli din țară nu corespund normelor.
La această concluzie au ajuns inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, după ce în perioada august - septembrie au verificat toate instituțiile de învăţământ.
Specialiștii au constatat în unele şcoli şi grădiniţe lipseşte apeductului, canalizarea sau spațiul cantinei este prea mic.
Autorităţile au cerut ca administratorii instituţiilor să înlăture neregulile.
În gimnaziul din satul Ciubara, Râșcani, unde învață 32 de copii, inspectorii ANSA au depistat că lipsește apeductul. În scurt timp, instituția a fost conectată la apă, dar deocamdată nu au fost instalate robinete. Acum, apa vine pe o ţeavă, de unde angajaţii o colectează pentru a folosi în bucătărie, la preparea bucatelor sau la spălarea vaselor.
"Apă deja avem, suntem conectați."
Tot în această instituţie, elevii sunt nevoiți să ia masa la câțiva metri de școală, acolo unde se află cantina. Pentru că lipsesc robinetele, apa este turnată în butoaie de plastic, de unde copiii o folosesc pentru spălatul mâinilor.
Elevii spun că nu-i deranjează acest fapt.
"Mereu este apă caldă. Spălăm lavoarele, sunt ștergare și totul e curat."
"Avem lavoare. Apa stă în butoaie de plastic. Se toarnă apă caldă și ne spălăm pe mâini."
Elevii spun că și mâncarea în ospătărie este gustoasă.
"– Ce ați mâncat azi? –Pește, salată și mazăre. – A fost gustos? – Da!"
"Meniul este divers. Mâncăm supă, borș. Mâncarea este foarte gustoasă."
Toaletele se află la câteva zeci de metri distanță de gimnaziu. Cel mai greu le este copiilor iarna, când sunt nevoiți să meargă prin zăpadă.
Conducerea gimnaziului spune că le vor fi acordați bani ca să cumpere tot ce au nevoie.
"Am reușit să ne conectăm la apă și la canalizare. Noi deja vom cumpăra lavoare noi, veselă nouă, în special cratițe", a comunicat directorul gimnaziului Răcăria, Râșcani, Valentina Maximciuc.
Potrivit autorităților, gimnaziul din satul Ciubara fi anul viitor optimizat, din cauza numărului mic de copii.
Iar în satul Răcăria din același raion, în primele zile de şcoală, elevii erau nevoiți să mănânce pe hol, pentru că acoperișul cantinei s-a deteriorat în urma ploilor. Directorul gimnaziului spune că acesta a fost reparat.
Totuși, copiii mănâncă în trei schimburi, pentru că nu este spațiu suficient în cantină. În scurt timp, însă, va fi construită o anexă unde să mănânce toți copiii.
"Certificatul de urbanism deja este pregătit pentru proiect. Ne-a rămas să facem proiectul și dacă va fi totul în regulă, timp de două luni va fi reconstruită cantina", a comunicat directorul gimnaziului Răcăria, Râșcani, Valentina Maximciuc.
Inspectorii ANSA au verificat peste 1.200 de grădiniție și aproape 1150 de școli. Principalele probleme depistate de specialişti sunt lipsa sistemului de ventilare, ustensile și utilajele uzate, dar şi lipsa personalului în blocurile alimentare.