ŞCOLI ÎNCHISE din cauza vremii. Peste 400 de elevi din trei raioane nu au ajuns la ore
Aproape 400 de elevi din trei raioane nu au ajuns la ore din cauza ninsorilor abundente şi a drumurilor înzăpezite. Este vorba despre suspendarea a cinci rute școlare din raionul Cantemir, o rută din Taraclia şi una din Găgăuzia. Potrivit datelor ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, gimnaziul din satul Antoneşti, raionul Cantemir şi-a sistat activitatea.
De asemnea, în şcolile din satele Goteşti și Enichioi, acelaşi raion au fost redus numărul lecțiilor. În sudul ţării ninge puternic, astfel pompierii şi salvatorii sunt gata să intervină în orice moment în caz de necesitatea.
Aceştia îndeamnă oamenii să se îmbrace mai gros şi să aibă cu ei mâncare. Conducătorii auto sunt rugaţi să aibă în portbagajul mașinii lopată, nisip și lanțuri. Salvatorii și pompierii vor merge pe drumurile din Cimișlia, Comrat, Taraclia, Hâncești, Leova, dar și Anenii Noi, Căușeni, Ștefan Vodă pentru a acționa în caz de blocare și derapare a mijloacelor de transport.
În caz de situații de risc, persoanele sînt rugate să apeleze serviciile de urgență.
Social