Scriitoarea Margaret Atwood, recompensată cu o distincţie rară de către regina Marii Britanii
adevarul.ro
Scriitoarea Margaret Atwood a primit o rară distincţie din partea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, relatează agerpres.ro.
În cadrul unei ceremonii de investitură desfăşurată vineri la Castelul Windsor, autoarei canadiene i-a fost oferit titlul Order of the Companions of Honour pentru servicii aduse literaturii.
Margaret Atwood, care a fost recompensată, luna aceasta, alături de autoarea anglo-nigeriană Bernardine Evaristo, cu Booker Prize, o prestigioasă distincţie literară ce răsplăteşte opere de ficţiune scrise în limba engleză şi publicate în Regatul Unit sau Republica Irlanda, a declarat pentru Press Association că a fost ''emoţionată'' când s-a apropiat de regină pentru a primi titlul.
''Am devenit puţin emoţionată. Ai în faţă multă istorie şi sunt suficient de în vârstă ca să îmi amintesc multe din această istorie. Pe scurt, ea a fost genială în război'', a spus Atwood.
''A o vedea pe regină la vârsta sa şi ce program are, reprezintă o inspiraţie pentru toată lumea, te face să mergi mai departe'', a adăugat scriitoarea.
Autoarea a declarat că a fost surprinsă de faptul că a primit pentru a doua oară distincţia Booker Prize, dar şi de impactul cultural pe care continuă să îl aibă.
''La vârsta mea, nu e un lucru obişnuit. De obicei, la vârsta mea într-un fel păleşti şi acest lucru pare să nu se întâmple încă'', a mai spus ea.
Scriitoarea canadiană Margaret Atwood a fost recompensată cu Booker Prize pentru romanul ''The Testaments'' - mult aşteptata continuare a ''The Handmaid's Tale'' - iar Bernardine Evaristo pentru ''Girl, Woman, Other''.
Atwood, care a mai primit premiul Booker Prize în anul 2000, pentru ''The Blind Assassin'', a devenit, la 79 de ani, cea mai vârstnică laureată a distincţiei.
Margaret Atwood este cea de a 62-a persoană care primeşte titlul Order of the Companions of Honour, acordat pentru merite deosebite în domeniul artelor, literaturii, ştiinţei şi politicii.
Ordinul este limitat la 65 de persoane, iar Atwood este a treia persoană din Canada de pe această listă, notează Press Association.