Scriitorul Nicolae Dabija împlineşte astăzi 70 de ani
Nicolae Dabija împlineşte astăzi 70 de ani. Scriitorul s-a născut în 15 iulie 1948 în satul Codreni, raionul Cimișlia şi este autor a peste 80 de volume de poezie, proză și eseuri.
În 1975, a debutat cu volumul de versuri "Ochiul al treilea", urmat de cărţile "Apă neîncepută", "Zugravul anonim", "Aripă sub cămaşă" şi altele.
Romanul său ''Tema pentru acasă'', tradus în mai multe limbi, a fost vândut în peste 60.000 de exemplare.
Din 1986, Nicolae Dabija este redactor-şef al săptămânalului "Literatura şi Arta" al Uniunii Scriitorilor.
De asemenea, el este preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă, membru al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova şi membru de onoare al Academiei Române, laureat al Premiului Naţional.
Scriitorul va petrece astăzi în sânul familiei, iar mâine la Academia de Ştiinţe va organiza conferința omagială ''Nicolae Dabija, poet şi savant, la 70 de ani''.