SCRISOARE DESCHISĂ: PUBLIKA TV CONDAMNĂ INSULTELE LUI ANDREI NĂSTASE
Publika TV îşi exprimă din nou profunda indignare şi condamnă cu vehemenţă cel mai recent atac vulgar al politicianului Andrei Năstase asupra jurnaliştilor noştri. Din păcate, ultimele declaraţii ale liderului PPDA au întrecut orice limite şi nu credem că mai pot fi tolerate.
De această dată, Andrei Năstase şi-a permis să numească postul nostru de televiziune Publika WC, în loc de Publika TV. Acest tip de limbaj nu face cinste nimănui, mai ales unui politician care pretinde că este proeuropean şi promotor al valorilor occidentale. Năstase a jignit nu doar jurnaliştii şi angajaţii Publika TV, i-a jignit şi pe telespectatorii noştri, care, trebuie să-i amintim lui Năstase, nu sunt puţini. Dimpotrivă, sunt mulţi şi devin tot mai numeroşi.
Andrei Năstase a promis în repetate rânduri ca îşi va revizui atitudinea faţă de presă, în general, şi faţă de Publika TV, în particular. Din păcate, promisiunile lui n-au fost decât vorbe în vânt, iar insistenţa cu care Năstase ne atacă ori de câte ori are ocazia arată foarte clar că el nu are de gând să se schimbe.
De astăzi, suntem în opoziţie totală faţă de Andrei Năstase. De astăzi, Năstase este inamicul nr.1 al Publika TV şi va rămâne până când Năstase îşi va prezenta public scuzele. Pe această cale, solicităm respectuos instituţiilor de presă, organizaţiilor neguvernamentale de media, precum şi ambasadelor acreditate la Chişinău să ia act de aceste presiuni la adresa noastră şi să le condamne.
- Marina Tauber, despre "jlobismul" lui Năstase...
- Andrei Năstase își reconfirmă statutul de INAMIC AL PRESEI: A folosit limbaj obscen la adresa jurnaliștilor incomozi
- Eugen Luchianiuc îi răspunde lui Andrei Năstase printr-o scrisoare deschisă către Spitalul de la Costiujeni
- Portretul PSIHOLOGIC al lui Andrei Năstase: Îi place să fie admirat, lăudat și aplaudat, activ și vanitos, agresiv și bătăios