Scrisoarea emoţionantă a fetei care s-a iubit cu un prizonier sovietic, fugit pe front. Vezi ce era scris (FOTO)
O scrisoare rară, scrisă de o tânără îndrăgostită de un fost prizonier sovietic, Vladimir, fugar spre frontul de vest al ţării în toamna anului 1944, a fost descoperită în arhivele Hunedoarei.
Scrisoarea unică oferă detalii mai puţin ştiute despre anii tulburi ai războiului mondial şi despre dramele sale.
În toamna anului 1944, autorităţile române căutau un fost prizonier sovietic din Lagărul de la Buftea, iar informaţiile primite indicau faptul că acesta s-ar ascunde în locuinţa unei familii din Ilia, România.
După plecarea din lagăr, Vladimir se alăturase ostaşilor Armatei Roşii care se îndreptau spre frontul de vest al ţării (Arad), iar în luna octombrie a anului 1944 trupele sovietice au tranzitat judeţul Hunedoara.
Pentru o noapte, tânărul soldat şi câţiva camarazi de-ai săi au fost cazaţi în locuinţa unei familii din Ilia. De aici, Vladimir i-a scris fostei sale iubite Viorica, soţie după cum o numea, pe care o cunoscuse în Buftea, unde era prizonier, scrie adevarul.ro.
Scrisoarea a fost expediată de o tânără a doua zi, iar peste câteva zile, iubita fostului prizonier sovietic a primit-o şi i-a răspuns. Între timp, însă, rusul plecase pe front.
Scrisoare de dragoste "Scumpul meu soţ, află despre mine că sunt bine, sănătoasă, ceea ce îţi doresc şi ţie. Dragă Vladimir, află că am primit plicul pe care mi l-ai trimis şi mi-a părut foarte bine că te mai gândeşti la mine, eu credeam că m-ai dat uitării. Dragă Vladimir, te rog foarte mult să-mi scrii şi mie mai des, ca să ştiu şi eu unde te afli cu serviciul. Scumpul meu soţ, află că de când tu ai plecat eu am rămas în tot minutul gânditoare la tine şi plâng în fiecare zi după tine. Dar bun este Dumnezeu că ai să vii şi tu acasă şi să am fericirea numai trei zile să mai trăiesc cu tine şi la urmă să mor. Scumpul meu Vladimir, află că mama, tata, fraţii şi surorile sunt toţi sănătoşi şi îţi urează sănătate. Dragă Vladimir, te rog să îmi trimiţi şi mie o fotografie de a ta, că eu am pierdut-o pe cea pe care o aveam acasă, fiindcă am umblat cu ea în sân şi te rog să faci şi tu cum oi putea să vii pe acasă. Scumpul meu soţ, complimente şi sănătate din partea familiei noastre. La revedere. A ta soţie care te doreşte, Viorica. Sărutări de guriţă din partea mea”, îi scria tânăra lui Vladimir, în epistola expediată în 30 octombrie 1944. Pe verso, a adăugat un mesaj şi pentru adolescenta din Ilia care îl ajutase pe ostaş. „Dragă Vladimir, spune-i domnişoarei care ne-a scris că-i mulţumesc foarte mult. Ne-a făcut un bine, domnişoară Virginia, sănătate din partea mea, Viorica Andronescu".
- SÂNGE ŞI HAOS! Circul de la Chişinău, într-un videoclip explicit al trupei Leningrad (VIDEO 18+)
- O fetiţă a transmis o scrisoare "şefului Google" în care cerea un loc de muncă. RĂSPUNSUL este VIRAL
- Patriarhul Rusiei: Revoluția bolșevică din 1917 a fost o crimă
- Infractor celebru! De la închisoare la Săptămâna Modei de la New York (FOTO)