Scrisoarea fostului director FBI, după ce a fost dat afară de Trump
Fostul director FBI James Comey, demis marţi de preşedintele american Donald Trump, a trimis miercuri o scrisoare unor membri ai personalului poliţiei federale, prieteni şi agenţi, scrie CNN, care prezintă scrisoarea, citat de Digi24.
”Am crezut mult timp că un preşedinte poate să dea afară un director FBI din orice motiv sau fără vreun motiv. Nu am să pierd timp cu privire la decizie sau la modul în care a fost executată. Sper că nici voi. E trecut, iar eu voi fi bine, deşi îmi veţi lipsi şi voi şi misiunea profund.
V-am spus înainte că, în perioade de turbulenţe, poporul american trebuie să vadă FBI-ul ca pe o stâncă de competenţă, cinste şi independenţă. Ceea ce face plecarea din FBI grea este natura şi calitatea oamenilor săi care, împreună, fac din el o stâncă pentru America.
Este foarte greu să părăseşti un grup de oameni care sunt angajaţi numai să facă ceea ce este corect. Sper că veţi continua să trăiţi valorile noastre, misiunea de a proteja poporul american şi respectarea Constituţiei.
"Dacă veţi face asta şi voi veţi fi trişti atunci când veţi pleca, iar poporul american va fi mai sigur", scrie fostul şef al FBI.
"Să lucrez împreună cu voi a fost una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii mele. Vă mulţumesc pentru acest dar", conchide el şi semnează Jim Comey.
- Președintele Donald Trump l-a demis pe directorul FBI, James Comey
- Întâlnire importantă la Washington! Serghei Lavrov, aşteptat la Casa Albă, pentru o întrevedere cu Donald Trump
- Putin şi Trump se vor întâlni în iulie. Lavrov a declarat că preşedintele SUA doreşte relaţii reciproc avantajoase cu Rusia