Scrisorile lui Napoleon către soția lui, vândute cu 513.000 de euro
Trei dintre scrisorile de dragoste ale lui Napoleon către soția lui s-au vândut la Paris cu 513.000 de euro, scrie libertatea.ro.
Tranzacțiile au avut loc la Casa de licitaţii Drouot, care, de altfel, a făcut și anunțul. Napoleon Bonaparte, unul din cei mai cunoscuți lideri militari din istorie, a scris aceste scrisori în perioada 1796-1804.
Într-unul din aceste mesaje, Napoleon Bonaparte scria că iubita lui soție l-a uitat, el aflându-se într-o campanie, în a opta zi. „Nici o scrisoare de la tine, iubita mea prietenă; prin urmare, ai ocupaţii mult mai plăcute din moment ce uiţi de soţul tău care, în mijlocul afacerilor şi oboselii excesive, nu se gândeşte decât la tine, nu te doreşte decât pe tine (…). Sunt singur. M-ai uitat. De opt zile sunt tot călare. Fără nopţi, fără repaos, fără somn”, i-a scris generalul Bonaparte pe 18 aprilie 1796 lui Josephine, în timpul campaniei sale din Italia, potrivit AFP și Agerpres.
Alte documente cu caracter istoric au fost cumpărate la aceeași licitație de către colecționari. Un manuscris emoţionant al lui Camille Desmoulins (1760-1794), un jurnalist revoluţionar ghilotinat, scris pentru propria apărare în timpul procesului său, a fost cumpărat cu suma de 24.700 de euro. Manuscrisul era dorit și de Biblioteca Istorică a oraşului Paris. Simbol al celui de-al Doilea Război Mondial, o maşină Enigma, folosită pentru decodarea mesajelor, s-a vândut cu 48.100 de euro.
- Primii pui, în vânzare la piaţa avicolă din Capitală. Care sunt preţurile
- Veste bună pentru agricultori. Supraproducția de struguri ar putea fi vândută în magazinele din România
- Toate mașinile noi din UE vor fi dotate obligatoriu cu dispozitive care limitează viteza
- Intrus feroviar. Un bărbat a pătruns pe şine într-o gară din Londra