Scrutinul din Donbass subminează eforturile de obţinere a păcii şi încalcă prevederile acordului de la Minsk
Kremlinul i-a felicitat pe cei doi lideri separatişti realeși ieri în Donbass într-un scrutin ne-recunoscut. Consilierul preşedintelui Rusiei, Vladislav Surkov, a trimis o felicitare liderului auto-proclamatei republici populare Donețk, Denis Puşi-lin, şi lui Leonid Paseci-nik, şeful din Lugansk.
Pe de altă parte, oficialii NATO au declarat că scrutinul subminează eforturile de menţinere a păcii şi încalcă prevederile acordului de la Minsk.
Mesajul a fost transmis de NATO printr-un comunicat. În textul emis, Alianţa Nord-Atlantică cere Rusiei să înceteze să ofere sprijin separatiştilor din Lugansk şi Doneţk.
La rândul său, preşedintele Petro Poroşenko menţionează că scrutinul contravine legislaţiei Ucrainei şi este convins că rezultatele nu vor fi recunoscute în lume.
"Rusia poartă toată responsabilitatea pentru ocuparea teritoriului şi a confirmat acest lucru şi prin organizarea acestor pseudoalegeri," a afirmat preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko.
Exerciţiul electoral din Donbass a fost contestat de mai multe state. SUA au îndemnat locuitorii să boicoteze alegerile, în timp ce ministerele de Externe de la Chişinău şi Bucureşti au transmis că nu recunosc legitimitatea acestora şi şi-au reiterat sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. De cealaltă parte, liderii separatişti din Donbass susţin că scrutinul este absolut legal.
"Aceste alegeri nu contravin acordului de la Minsk. Suntem o republică liberă, o ţară liberă. Ne conducem de propria Constituţie, de aceea este firesc să se organizeze alegeri", a declarat Leonid Pasecinic, lider interimar al republicii autodeclarate Lugansk.
Alegerile au fost monitorizate de peste 90 de observatori din 20 de ţări.
Vladislav Surkov a devenit lider interimar al autoproclamatei republici populare Donețk după ce predecesorul său, Aleksandr Zaharcenko, a fost ucis într-o explozie. Separatistul se afla într-o cafenea în care fusese amplasată o bombă.