Scuarul teatrului "Anton Cehov" din Capitală va fi amenajat. Iniţiatorii speră să atragă mai mulţi vizitatori
Teatrul " Anton Cehov" din Capitală va atrage şi mai mulţi vizitatori. Cel puţin aşa speră iniţiatorii proiectului pentru amenajarea scuarului instituţiei, care au reuşit să adune suma necesară pentru transformarea spaţiului într-unul de agrement.
Mai mulţi tineri din Capitală au renunţat la distracţia de sfârşit de săptămână pentru a participa la acţiunea de salubrizare a scuarului teatrului "Cehov".
"Noi ne gândim la viitorul acestei ţări, un confort urban aşa cum îşi doreşte fiecare, dar nu fiecare vine să ajute. Sperăm noi că în scurt timp să fie un scuar reabilitat", a spus directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor Istorice, Ion Ştefăniţă.
"Pentru a face frumos, în primul rând în scuarul "Cehov". Un loc frumos pentru tineri, pentru a ne odihni şi pentru a avea încă un loc pentru odihnă frumoasă".
Salubrizarea scuarului face parte dintr-un proiect mai amplu, care presupune amenajarea scuarului. În acest scop, au fost colectate 15 000 de dolari.
"O să fie felinare, stâlpi de delimitare a teritoriului, bănci, coşuri pentru gunoi. Acum lucrăm la amenajarea gazonului, sistemului de irigare, se sapă tranşee, se pun cablurile pentru irigare", a explicat organizatorul Victor Chironda.
Lucrările pentru amenajarea scuarului vor fi încheiate în primăvară.