Sculptor cu mâini de aur! Clopotele turnate de acest meşter răsună în sute de biserici (FOTOREPORT)
A confecţionat peste 1.000 de clopote, a restaurat zeci de icoane, sfeşnice şi cruci şi este autorul a sute de busturi.
Vorbim despre sculptorul Iuri Terehov. Clopotele confecţionate de el răsună în turlele a peste 700 de biserici şi mănăstiri din ţară, dar şi din străinătate. Până acum, şi-a prezentat lucrările în cadrul a peste 300 de expoziţii.
Iuri Terehov are 72 de ani. În ultimele patru decenii, a confecţionat în atelierul său clopote cu greutatea între 100 de kilograme şi o tonă. Lucrările sunt turnate în bronz, aramă, plumb şi zinc.
"În această groapă se pun formele din gips, deja modelate. Fiecare clopot are volum şi mărimi diferite", a explicat bărbatul.
Cea mai mare satisfacţie pentru un sculptor de clopote este atunci când reuşeşte să potrivească perfect sunetul.
"În primul rând, grosimea clopotului trebuie aleasă potrivit. Aici e secretul. Cu cât mai bine e şlefuit clopotul, cu atât mai bine sună", a adăugat Iuri Terehov.
Artistul are o pasiune aparte şi pentru arta contemporană.
"Această compoziţie se numeşte "Faraonii". Această lucrare este dedicată ecologiei. Este o lucrare specială, are pe ea încrustate alge şi e în formă unei scoici de mare", a arătat artistul.
Sculptorul este coautor al bustului Doinei şi Ion Aldea-Teodorovici.
Clopotul de la Complexul Memorial "Eternitate" are o greutate de 370 de kilograme şi este din blonz. Iurii Terehov la confecţionat timp de trei luni. Şi bustul Maicii Îndurerate poartă semnătura maestrului. Lucrarea are o înăţime de pestre trei metri şi a fost realizată împreună cu sculptorul Iurie Canaşin.
De măiestria lui Iuri Terehov au auzit şi slujitorii bisericilor din străinătate. Artistul a turnat şi restaurat la comandă clopote pentru lăcaşe din Marea Britanie, Grecia, România, Rusia şi Ucraina.
"Aici în centrul Odesei a fost sfinţit un complex de clopote făcute în Moldova. La slujbă s-au adunat aproape cinci mii de credincioşi. A fost una dintre cele mai mari sărbători", a conchis scriitorul.
Un clopot din bronz, cu greutatea de 100 de kilograme, făcut de Iuri Terehov costă până la 1.500 de euro.
- BĂTAIE DE JOC! Ce inscripţie a apărut pe soclul monumentului lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici (FOTO)
- Monumentul lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, restaurat. Cum a fost corectată greşeala de pe soclu
- Cristi Aldea-Teodorovici a cerut unirea cu România la protestul organizat de Platforma DA
- OMAGIU pentru două inimi gemene. 23 de ani de la trecerea în neființă a lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici
- OMAGIU cuplului Aldea-Teodorovici. Filmul "Te iubesc, Ion şi Doina", proiectat în şapte capitale ale lumii
- O biserică va aduce în Moldova şapte clopote FĂRĂ să plătească taxe. Cum este posibil aşa ceva