Scumpirile se țin lanț. Un litru de gaz lichefiat a ajuns să coste 13 lei şi 69 de bani la unele benzinării
O nouă scumpire pe piaţa carburanţilor. Gazul lichefiat a ajuns să coste 13 lei şi 69 de bani litrul la unele benzinării. Acum două săptămâni, preţul mediu era de 13 lei şi 39 bani. Scumpirile s-au ţinut lanţ de la începutul anului.
Prima majorare din acest an a avut loc la mijlocul lunii ianuarie. Atunci, preţul pentru un litru de gaz lichefiat a crescut cu 60 de bani faţă de decembrie şi a ajuns la 10 lei şi 20 bani. O lună mai târziu, acest tip de carburant s-a scumpit cu peste 70 de bani şi costa 10 lei şi 96 de bani un litru. În iulie, şoferii au scos din buzunar, în medie, 11 lei şi 75 de bani pentru un litru de gaz lichefiat. Preţul a explodat în septembrie şi a ajuns la aproape 13 lei, iar în octombrie GPL-ul s-a scumpit din nou, până la 13 lei şi 39 de bani.
Între timp, staţiile de alimentare Transautogaz afişează un preţ de 13 lei şi 62 de bani. Întreprinderea a anunţat că, de astăzi, toate staţiile activează. Asta după ce acum două săptămâni, odată cu introducerea stării de urgenţă din cauza crizei energetice, mai multe staţii de alimentare şi-au sista activitate.
Marți, au fost repornite staţiile din municipiul Bălţi şi din Ţarigrad, Drochia, Selişte, Orhei. Până la sfârşitul zilei vor fi deschise şi staţiile Transautogaz de la Hânceşti şi din satul Bugeac din raionul Comrat, anunţă compania.
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică nu poate interveni la stabilirea şi calcularea preţurilor la gazul lichefiat. Tarifele sunt stabilite de staţiile PECO.