Marea Britanie face parte din Uniunea Europeană de 43 de ani. Temerea că va ramâne izolată și că va pierde puterea sa colonială au determinat Regatul Unit să fie foarte decis și să devină membru al Comunității Economice Europene, predecesoarea Uniunii Europene.

Astfel, în 1973 Marea Britanie a făcut un pas important şi cu efecte majore pe termen lung. 

Despre intenția de a crea o Europă unită s-a vorbit încă din anul 1946, când prim-ministrul Regatului Unit, Winston Chirchill a făcut apel la construcția unui fel de Statele Unite ale Europei.

Drumul spre un viitor european a fost lung și cu foarte multe piedici puse de Franța, care în 1963 se opune aderării Marii Britanii la Uniunea Europeană.

Abia după ce în 1969, Charles de Gaulle nu mai este președintele Franței, drumul s-a deschis. În anul 1973 Marea Britanie, Irlanda și Danemarca devin membre ale Comunității Europene, însă pe parcursul anilor, britanicii au fost oarecum sceptici.

În anul 1975, a fost prima tentativă a Angliei de a părăsi Comunitatea Economică Europeană, chiar dacă se bucura de toate drepturile dar avea foarte puține obligații. Atunci a avut loc un referendum, însă două treimi dintre britanici au votat să rămână în UE.

Regatul Unit a avut mereu tendința de a fi mai independent decât celelalte state europene. După numeroase negocieri, Marea Britanie căpătat treptat un statut special în cadrul UE.

Londra a refuzat să adere la Spațiul Schengen, nu a intrat în grupul de țări europene care au eliminat controalele la frontiere şi n-a acceptat nici moneda unică europeană, lăsând în circulație lira sterlină.