SE ANUNŢĂ PEDEPSE! Reacţia Poliţiei la blocarea bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt din Capitală
Poliția a inițiat mai multe proceduri de documentare a încălcărilor. Anunţul a fost făcut de oamenii legii după ce, dimineaţă, bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău a fost blocat de protestatari.
Astfel, în dependență de calificarea faptelor persoanelor implicate în acțiunile de blocare a drumurilor, acestea pot fi sancționate pentru blocarea intenţionată a arterelor de transport şi huliganism, care prevăd o amendă de până la 20 000 de lei, cu privarea de libertate de până la 6 ani, fie riscă o amendă de la 1.000 la 2.000 de lei.
De asemenea, poliţiştii susţin că au fost încălcate regulile circulației rutiere. Astfel, pentru oprirea și circulația interzisă a autocamioanelor se prevede o amendă de până la 500 lei cu aplicarea a trei puncte de penalizare pentru conducătorii auto.
În același timp, pentru organizarea ilegală a manifestațiilor, persoanele implicate riscă o amendă de până la 1.000 de lei.
Citeşte şi: Activiştii lui Usatîi AU BLOCAT circulaţia în centrul Capitalei. Zona a fost încercuită de poliţie
PUBLIKA.MD aminteşte că activiştii formaţiunii "Partidul Nostru", condus de Renato Usatîi, au blocat, în această dimineaţă, circulaţia în centrul Capitalei.
Aceştia au venit cu sute de maşini pe care le-au parcat pe bulevardul Ştefan cel Mare, în perimetrul străzilor Bănulescu Bodoni și Serghei Lazo.
Zona a fost încercuită de poliţie, iar traficul rutier a fost redirecţionat.
- PRIMELE IMAGINI de la locul accidentului în care a fost împlicat un microbuz şcolar
- HAOS ÎN TRAFIC! Încăpăţânarea unei şoferiţe i-a scos din minţi pe mai mulţi conducători auto (VIDEO)
- Cum arată un AMBUTEIAJ pe o autostradă cu 50 de benzi din China. Imaginile te vor lăsa cu gura căscată
- HAOS ÎN TRAFIC! Igor Dodon anunță că socialiștii vor bloca mai multe străzi din Chișinău
- TRAFIC BLOCAT în centrul Capitalei. Află cum va circula transportul public
- Blocarea circulaţiei pe bulevardul principal al Capitalei de către protestatari A SCANDALIZAT societatea