Se anunţă vreme cu soare
La noapte vremea nu se prea schimbă. Ne vom bucura de acelaşi cer variabil şi de minime destul de confortabile, cuprinse între 7 şi 13 grade.
Mâine vremea se anunţă la fel de frumoasă şi însorită. În plus, va fi destul de plăcută şi confortabilă din punct de vedere termic. În plus, vântul nu va mai sufla cu putere, ci doar slab la moderat. În nord maximele vor atinge valori de până la 22 de grade la Briceni şi Soroca şi 23 la Bălţi. În centru se vor înregistra 23 de grade la Orhei şi Dubăsari, 24 la Chişinău şi 25 la Tiraspol. În sud va fi ceva mai cald. Mercurul din termometre va urca până la 26 de grade la Leova şi Comrat şi 27 la Cahul.
În România soarele va fi din nou la putere. Datorită acestuia, continuă să se încălzească. La Timişoara vor fi deja 32 de grade la orele amiezii. Cu un grad mai puţin se va înregistra la Oradea, iar la Craiova sunt prognozate 30 de grade Celsius. În estul ţării termometrele vor indica 27 de grade la Iaşi, 28 la Galaţi şi 29 la Bucureşti. Cel mai răcoare va fi din nou pe litoral, cu 26 de grade la Constanţa.
Pe continent ploile se extind în vest şi centru. Aşadar, va ploua la Londra, Paris şi Praga. În aceste capitale se vor înregistra 19, 23 şi, respectiv, 28 de grade. Soarele îi va răsfăţa pe cei din Madrid şi Roma, unde vor fi 29, 30 de grade Celsius. Soare este prognozat şi în nord, la Oslo, doar că aici va fi mai răcoare, doar 20 de grade. În est, la Moscova, printre ploi vor apărea şi câteva raze de soare, care însă nu vor reuşi să urce mercurul din termometre mai sus de 15 grade. La Kiev vremea se anunţă frumoasă, 19 grade.