Horton şi colegii lui au ajuns la această concluzie deloc îmbucurătoare dupa ce au analizat modul în care s-a modificat nivelul mării în ultimii 2000 de ani în respectivele zone. Datele astfel obţinute au fost comparate ulterior cu evoluţia din ultimul mileniu a gradului de intensitate a uraganelor în Oceanul Atlantic.

Pornind de la aceste informaţii, echipa lui Horton au pus la punct un model computerizat al climei din New York şi imprejurimi, care a permis o estimare a frecvenţei cu care se vor produce marile uragane în acest colt al Statelor Unite. Astfel, s-a constatat că, dacă în epoca preindustrială aceste fenomene se întâmplau o data la 500 de ani, în ultimele cinci decenii situaţia s-a schimbat, astfel că asemenea potopuri ar trebui să aibă loc la fiecare 25 de ani.