Se apropie primăvara! HOROSCOPUL DRAGOSTEI în luna martie pentru fiecare semn zodiacal
Pentru cei ce doresc să se informeze asupra capitolului dragostei pentru luna martie îi invităm să citească mai jos horoscopul:
BERBEC: După o lună trecută tumultoasă, luna martie îl va pregăti pe Berbec spre o nouă relaţie, care îi va stimula extinderea orizontului mental. Pentru alţii, va fi o lună perfectă de consolidare a relaţiei. Spre sfârşitul lunii, vei fi marcat de o creştere a aşteptărilor, vei căpăta mai multă încredere în persoana dragă, scrie yve.ro.
TAUR: Erotismul Taurului va fi în forţă în această lună. Emoţiile vor fi intensificate, impulsul sexual va fi stimulat, relaţia dumneavoastră va înflori. Veţi avea parte de o viaţă socială mai veselă şi mai activă. Orizontul sentimental se va lărgi, dar şi cel spiritual.
GEMENI: Această lună le va putea aduce Gemenilor o oficializare a legăturii existente prin prezentarea acestora către părinţii partenerului sau, eventual, o posibilă logodnă. Dacă relaţia nu vă face să vă simţiţi împlinită, poate aduce o despărţire care va fi mai tulburătoare la început, veţi suferi mult, dar mai apoi vă veţi simţi eliberată.
RAC: Veţi fi predispuşi să vă îndrăgostiţi în această lună, dacă nu aţi făcut-o deja. Instinctul sexual va fi la cote maxime, fapt ce vă va predispune unei aventuri. Ocaziile de a intra într-o nouă relaţie sunt din ce în ce mai frecvente. Aşadar, Racii vor putea trece printr-o experienţă amoroasă deosebită.
LEU: Nativii acestei zodii vor prezenta obstacole greu de înfruntat în relaţiile parteneriale de lungă durată. Aceste obstacole sunt reprezentate de o monotonie îndelungată, de o neîncredere continuă, fapte ce vor conduce la o posibilă ruptură a relaţiei. De aceea, e bine să luaţi o pauză şi să vă gândiţi bine ceea ce doriţi să faceţi.
FECIOARĂ: O persoană de sex opus vă va fura inima. Cu toate că va fi doar o atracţie fizică la început, în doar câteva zile veţi începe să aveţi sentimente pentru dânsul şi să fiţi dornică de a îl cunoaşte din ce în ce mai mult. Aveţi mare grijă, deoarece face parte dintr-un mediu cultural sau spiritual diferit de al dumneavostră. Nu vă aruncaţi cu capul înainte şi nu acordaţi prea multă încredere de la început.
BALANŢĂ: Noua dragoste nu va fi una de durată şi nici fericită. De aceea, în acestă lună veţi pune punct ultimei relaţii. Dar nu vă va fi greu să treceţi mai departe, deoarece nu aţi avut sentimente pentru acea persoană. Timpul oricum le rezolvă pe toate. Va exista un risc de frustrare şi de deziluzie, dar până la sfârşitul lunii deja veţi fi într-o nouă relaţie.
SCORPION: Pentru Scorpioni, luna Martie va fi una foarte dinamică, intensă şi pasională din punct de vedere al dragostei, dar în acelaşi timp evitaţi situaţiile neclare, cu potenţial conflictual. Nimeni nu îşi doreşte un partener extrem de gelos, care nu are încredere în persoana iubită.
SĂGETĂTOR: În această lună, dragostea Săgetătorilor va fi pusă la încercare. Relaţia acestora va întâmpina dificultăţi mai mult obiective, ce ţin de locuinţă, de proprietăţile acestora. Chiar vă veţi confrunta cu anumite neînţelegeri în domeniul profesional, ce vă vor face să nu mai fiţi la fel de prietenos cu partenerul de viaţă, să nu mai acordaţi atenţie, chiar să căutaţi să vă certaţi sau să vă răzbunaţi pe el din cauza frustrarii pe care ați acumulat-o la locul de muncă.
CAPRICORN: Dacă relaţia ta este una sufocantă, plină de neîncredere, aceasta s-ar putea încheia. Testează-ţi partenerul pentru a vedea dacă într-adevăr îl mai doreşti în viitorul tău. Fă-o acum, pentru ca mai apoi să nu fie prea târziu, dar gândeşte-te că deciziile incorecte vor duce la frustrări şi regrete.
VĂRSĂTOR: Relaţia cu partenerul se va schimba în bine în această lună. Venus va ajunge în casa dragostei Vărsătorilor, fapt ce va conduce la o consolidare a relaţiei şi la o armonizare. Sexualitatea va fi revigorată, plăcerile vor fi trăite mai intens.
PEŞTI: Aceştia vor fi mai relaxaţi în această lună, mai cooperanţi şi mai binevoitori. Fertilitatea creşte, ceea ce e bine de reţinut dacă doriţi să aveţi copii. Cei ce sunt singuri îşi vor putea forma o nouă relaţie, care va putea fi, pentru mulţi dintre ei, una de viitor.
Horoscop