Se călătoreşte vara. Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul mare mucenic Pantelimon
Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul mare mucenic Pantelimon, tămăduitorul bolnavilor, numit în popor şi Pintilie călătorul. Astăzi, bisericile din ţară oficiază slujbe de pomenire. Se crede că în această zi vara începe, treptat, să cedeze locul toamnei.
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelemon s-a născut la Nicodimia şi a trăit în secolele 3-4 după Hristos. Pantelimon, al cărui nume înseamnă "în toate milostiv", şi-a dedicat viaţa slujirii celor suferinzi şi umili.
Pentru credinţa sa, Sfântul Pantelimon a fost decapitat de către medici păgâni. Legenda spune că din rănile mucenicului curgea sânge şi lapte, iar măslinul de care fusese legat, a dat roade nemaivăzute.
Aruncat în flăcări, corpul lui Pantelimon a rămas intact. Moaştele sfinte ale tămăduitorului au fost duse în mai multe ţări creştine, iar capul lui este păstrat la Mănăstirea Rusicon de pe Muntele Athos din Grecia.
Sfântul Pantelimon e considerat protectorul medicilor, tămăduitorul şi ocrotitorul ostaşilor. În această zi, vracii îşi culeg ierburile de leac.
Este bine să fie prăznuit acest sfânt pentru tămăduirea bolilor, iar orbii şi şchiopii trebuie să-l cinstească pentru a le fi uşurată suferinţa.