Se caută şef la CNA. Ce calităţi trebuie să aibă
De astăzi începe înscrierea candidaţilor pentru preşedenţia Centrului Naţional Anticorupţie. Cei care doresc să ocupe această funcţie pot depune dosarele la secretariatul Comisiei Juridice a Parlamentului, până pe 14 septembrie.
"Cei care au marea dorinţă să depună dosarele o pot face de la 25 august până pe 14 septembrie. În perioada de 21 septembrie va avea loc concursul propriu-zis, proba scrisă şi interviul individual, după care comisia va face o selecţie şi către data de 1 octombrie îl va propune plenului Parlamentului", a declarat consultantul comisiei juridice, Iulian Roşca.
Potrivit preşedintelui comisiei, Victor Popa, primirea actelor se va face de la ora 9.00 şi până la ora 17. Candidaţii înregistraţi vor susţine un interviu şi o probă scrisă, în perioada 19-21 septembrie.
Interviul va conţine, printre altele, întrebări despre motivaţiile candidatului, comportamentul în diferite situaţii, susţinerea subalternilor şi munca în echipă. Rezultatele concursului vor fi anunţate la sfârşitul lunii septembrie.
Astfel, până pe 1 octombrie Comisia Juridică va anunţa candidatul pentru şefia CNA. Deocamdată nu se ştie dacă directorul actual al Centrului Anticorupţie, Viorel Chetraru, va candida pentru această funcţie.
Actualitate