SE CAUTĂ ŞEFI LA ANRE. Candidaţii pot depune dosarele până în 16 ianuarie
Nouă dintre cei 10 candidaţi pentru două funcţii vacante de directori ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică au fost admişi la următoarea etapă a concursului, proba interviului.
Dosarele au fost examinate de comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului care a respins un candidat deoarece nu îndeplinea condiţia vechimii în muncă de zece ani.
Printre cei admişi la interviu se numără preşedintele comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Ştefan Creangă, preşedintele curții de Conturi, Veaceslav Untilă şi economistul Sergiu Ungureanu.
După următoarea etapă, candidaţii cu cel mai mare punctaj vor fi selectaţi de Comisia Parlamentară şi vor fi aprobați de plenul Legislativului.
Până miercuri mai pot fi depuse dosare pentru ocuparea celorlalte trei funcţii de director în Consiliului de Administrare ANRE. Toate cele cinci posturi au devenit vacante demisia foştilor directori la sfârșitul anului trecut.
Salariul unui director ANRE poate ajunge până la 50 de mii de lei, potrivit declaraţiilor de avere ale celor care au ocupat anterior aceste funcţii.
- TOTALURILE PARLAMENTULUI: 200 de ore de dezbateri şi aproape 470 de iniţiative legislative înregistrate
- Parlamentul macedonean acceptă numele Republica Macedonia de Nord
- LA UN PAS DE CRIZĂ POLITICĂ. Ministrul Apărării din Grecia şi-a anunţat demisia
- Cel mai mare furnizor de energie electrică din Statele Unite, falimentează