Se caută un cumpărător pentru sediul de lux al PCRM din strada Armenească. Cât costă imobilul
Comuniştii caută cumpărător pentru sediul de lux din strada Armenească. Surse din cadrul PCRM au confirmat pentru Publika.md că sunt în căutarea unui nou proprietar pentru clădirea care trebuia să devină noul sediu al formaţiunii.
În acelaşi timp, juristul comuniştilor, Sergiu Sîrbu, spune că PCRM nu mai are nicun fel de probleme cu acest sediu, litigiul a fost finalizat, iar decizia instanţei de judecată este irevocabilă. "Toată privatizarea, toată procedura de înstrăinare a fost una absolut legală şi avem o decizie definitivă şi irevocabilă. În prezent. este proprietate privată a Partidului Comuniştilor", a declarat Sergiu Sârbu.
Potrivit agenţilor imobiliari valoarea clădirii ar putea ajunge şi până la două milioane de euro. Şi asta în condiţiile în care sediul este construit pe o suprafaţă de 28 de ari.
"Valoarea celor patru etaje cu birouri se ridică la 5 milioane 800 mii de euro. Totodată, un metru pătrat pentru garaj costă 500 de euro, în total valorând 700 mii de euro. Restul terenului poate fi evaluat la un preţ de 500 de euro. În total, valoarea acestui imobil se ridică la 7 milioane de euro", a declarat agentul imobiliar, Olga Vorobiova.
Anterior, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că partidul nu va folosi acest edificiu şi că ar fi bucuros dacă ar găsi un cumpărător.
Publika.md aminteşte că lucrările de construcţie a sediului au fost finalizate în anul 2010, iar acesta are o suprafaţă de peste 1400 de metri pătraţi, zeci de birouri, o sală mare de conferinţe, un mini-hotel şi chiar o parcare subterană.
În martie 2010 sediul a fost pus sub sechestru de către instanţa de judecată, ulterior comuniştii au atacat decizia şi au avut câştig de cauză.