Acum o sută de ani, în cel de-al 11-lea ceas al celei de-a 11-a zile din cea de-a 11-a lună - la 11 noiembrie 1918, ora 11.00 -, mii de goarne au sunat încetarea focului în Primul Război Mondial, scrie AFP preluată de Agerpres.

La începutul lui noiembrie din acel an, soldaţii împăratului Wilhelm al II-lea de Hohenzollern pierdeau teren pe toate fronturile occidentale. La 4 octombrie, cancelarul german, prinţul Max von Baden, îi telegrafiase deja preşedintelui american Thomas Woodrow Wilson, anunţându-l că ţara sa este gata să înceapă negocieri. Aliaţii cereau capitularea şi plecarea Kaiserului.

Contrar avizului preşedintelui francez Raymond Poincare şi al generalului francez Philippe Petain, comandantul forţelor Antantei Ferdinand Foch şi şeful guvernului francez Georges Clemenceau au decis să înceteze luptele şi să nu mai continue războiul în Germania.

La 5 noiembrie - la două zile după capitularea Austro-Ungariei -, lucrurile s-au accelerat. S-a dat ordin ca înalţii oficiali germani în frunte cu ministrul de stat Mathias Erzberger şi diplomatul Alfred von Oberndorff să fie lăsaţi să treacă liniile aliate. La 7 noiembrie, în jurul orelor 20.30, în comuna La Capelle din nordul Franţei se anunţă pentru prima dată din septembrie 1914 încetarea focului pentru a permite trecerea convoiului delegaţiei germane. În gara din Tergnier, delegaţia urcă într-un tren care o va duce circa 55 km, până la Compiegne, în plină pădure.

Acolo sunt aşteptaţi de Foch, sosit deja cu trenul de la cartierul său general din Senlis. La 8 noiembrie, la ora 09:00, generalul primeşte delegaţia germană în vagonul său, un vagon-restaurant reamenajat. Germanii sunt întrebaţi dacă vor armistiţiul şi generalul Maxime Weygand citeşte textul cu condiţiile stabilite de aliaţi, la 4 noiembrie, la Versailles.

Germanii cer trimiterea unui curier la Spa (Belgia), cartierul general al mareşalului Paul von Hindenburg, comandantul forţelor germane. Curierul ajunge la destinaţie la 9 noiembrie. În aceeaşi zi Kaiserul abdică şi este proclamată Republica Germană. Autorizarea semnării armistiţiului ajunge la Compiegne în seara de 10 noiembrie.

În noaptea de 10 spre 11 noiembrie, oficialii germani discută fiecare din cele 34 de articole ale convenţiei de armistiţiu care le este citită şi tradusă. Armistiţiul este semnat luni, 11 noiembrie, la ora 05.20, şi intră în vigoare la ora 11.00.

La ora 10.55, soldatul Augustin Trebuchon din regimentul 415 de infanterie este ucis la Vrigne-Meuse, comună din nordul Franţei traversată de fluviul Meuse. Este considerat ultimul deces francez pe frontul occidental. La 11 fix, practic în acelaşi loc, soldatul Octave Delaluque, din acelaşi regiment, sună cele 13 note ale armistiţiului.

De la Marea Nordului la Verdun, goarnele aliate şi germane transmit mai departe semnalul mult aşteptat. Soldaţii, încă derutaţi, ies încetul cu încetul din tranşee. La Paris, Georges Clemenceau este aclamat de sute de trecători în timp ce străbate pe jos bulevardul Saint Germain pentru a primi omagiul deputaţilor, în parlament. La ora 16.00, "Tigrul" dă citire în legislativ condiţiilor armistiţiului, într-o tăcere religioasă. Conform termenilor acordului, germanii trebuie să predea cea mai mare parte a armelor şi să evacueze în 30 de zile malul stâng al Rinului.

În cele 36.000 de comune ale Franţei, sau cel puţin în cele care nu au fost distruse de lupte, răsună clopotele. Totuşi, sute de mii de văduve şi orfani nu împărtăşesc această bucurie.

La Saint-Nazaire, la Brests sau Le Havre, infanteriştii americani recent debarcaţi defilează sub drapele americane şi aşteaptă momentul plecării, la fel ca alţi două milioane de "Sammies" aflaţi deja pe front de mai multe luni şi care, odată declarată victoria, cer să se întoarcă acasă.

În capitalele aliate, civilii invadează străzile de bucurie. În Piccadilly Circus din Londra, pe 5th Avenue din New York şi în Piazza Venezia din Roma, oamenii sărbătoresc sfârşitul războiului. În Germania - pe al cărei teritoriu nu au avut loc lupte pe tot parcursul conflictului -, uşurarea că războiul s-a terminat este însoţită de un sentiment de umilinţă.

Armata germană a luptat cu destoinicie până în ultimele zile pe teritoriul belgian şi francez, dar în ţară revolta marinarilor şi infanteriştilor de la Kiel, declanşată la 3 noiembrie, se propagă în marile oraşe, unde insurecţia spartachistă va fi în cele din urmă înăbuşită în sânge.

Generalii Erich Ludendorff şi Paul von Hindenburg au atribuit înfrângerea militară unei "lovituri de cuţit în spate" (Dolchstoss) din partea unor politicieni şi a unor "burghezi cosmopoliţi", expresie ce va fi reluată apoi şi folosită propagandistic de partidele ultranaţionaliste, între care de cel nazist.