Se împlinesc 26 de ani de la conflictul armat de pe Nistru. Ostaşii căzuţi pe câmpul de luptă, comemoraţi
Embed:
Eroii căzuţi pe câmpul de luptă în războiul de la Nistru au fost comemoraţi, astăzi, când se împlinesc 26 de ani de la declanşarea conflictului. Veteranii, rudele victimelor şi autorităţile au depus flori la monumentul Maica Îndurerată şi la cel al domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul Capitalei.
Ulterior, participanții la manifestație au mers în marș spre memorialul Eternitate. Ei au purtat în mâini fotografiile celor care și-au sacrificat viața pentru independenţa Republicii Moldova. Deşi au trecut 26 de ani de atunci, imaginea războiului de la Nistru este vie în memoria foştilor combatanţi.
"Cel mai straşnic moment a fost la uzina de conserve, acolo a fost un timp când am fost înconjuraţi, dar am putut să ieşim de acolo cu lupte."
"În noaptea spre 13 iulie a fost împuşcat camaradul nostru din Răciula şi până în prezent am o remuşcare de conştiinţă, când ma întâlnesc cu mama lui şi socotim de cuviinţă că în fiecare an să ne ducem la mormântul lui."
"Zi de zi treceam podul pe Nistru de la Vadul lui Vodă şi tot batalionul cântam cântecul "La Nistru la Mărgioară" şi ne uitam în ochi unul la altul când ne duceam la poziţie şi ne gândeam oare care din noi o sa cadă pe câmpul de luptă. Ajungeam la poziţie şi nu se ştia ce o să se întâmple, a fost foarte dureros."
Sute de oameni au ţinut un minut de reculegere în memoria luptătorilor căzuţi la datorie.
"Prea mare a fost preţul libertăţii noastre măsurat în vieţi şi destine omeneşti. Sute de familii îşi mai plâng şi astăzi fiii, fraţii, soţii, care nu s-au întors de pe câmpul de luptă. Cea mai mare recunoştinţă a noastră pentru jertfa lor este să le părtăm memoria", a spus Alexandru Lupaşcu, veteran de război
"Dumneavoastră sunteţi cei care de fiecare dată trebuie să veniţi cu mesaje ale păcii, doar nebunii îşi doresc războaie, iar oamenii cu raţiune vor pace", a declarat Pavel Filip, premierul Republicii Moldova.
Războiul de la Nistru a durat patru luni. Cele mai grele lupte s-au dus la Dubăsari, Corjova, Coşniţa, Cocieri, Tighina şi Varniţa. 300 de militari şi civili şi-au pierdut viaţa în război, iar 3500 au fost răniți.