Se împlinesc 30 de ani de când Înalt Preasfinţitul Vladimir este mitropolitul Moldovei. Gestul pe care l-a făcut pentru mai mulţi bătrânei
Embed:
Astăzi se împlinesc 30 de ani când Înalt Preasfinţitul Vladimir este mitropolitul Moldovei. Cu această ocazie, în ajun, acesta a organizat un prânz pentru vârstnicii de la centrul de plasament din Capitală.
Gospodinele au pregătit pentru beneficiarii centrului bucate alese din peşte şi carne. Alături de vârstnici, la masă a stat şi Înalt Prea Sfințitul Vladimir.
"Am venit să fac sufleteşte, pentru că biserica noastră ortodoxă ne învaţă să avem în sufletul, în inima noastră grijă şi să ne amintim de înaintaşii noştri. Înaintașii noştri sunt aceşti oameni care se află aici", a declarat Înalt Preasfinţitul Vladimir.
Cei aproape 170 de beneficiari ai centrului de plasament au apreciat gestul mitropolitului şi asta, pentru că, spun ei mai rar le calcă cineva pragul:
"Foarte mulţumită, pentru că îl cunosc de mai mulţi ani. Îi doresc multă sănătate şi multe succese. Îi mulţumim din suflet pentru bunătatea pe care o are. Anul acesta, ca niciodată, atâtea bunuri ne-a adus la sărbători".
"Suntem bucuroşi, pentru că sunt familii aici la care nu le vine nimeni absolut. Avem câteva familii 10 din cei 170 de persoane la care le vine cineva".
"Mulţumim frumos de toate bucatele că sunt gustoase şi îi dorim sănătate şi mai departe să slujească după voia lui Dumnezeu".
Directorul centrului de plasament susţine că aceasta nu este prima vizita a mitropolitului. Una dintre cele mai importante realizări făcute de acesta este deschiderea unei biserici în incinta instituţiei.
"Toţi beneficiarii acestei instituţii pot să vină să depună o lumânare pentru sănătatea celor dragi, pentru cei răposaţi. Mulţi nu se pot duce la biserică în oraş, sunt în cărucior, sunt care se deplasează mai greu", a menţionat Gheorghe Bejenari, diretorul azilului de bătrâni din Capitală.
Înalt Preasfinţitul Vladimir a devenit Mitropolit al Moldovei în data de 21 iulie 1989.

Înalt Preasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Moldovei, prânz pentru vârstnicitoate TAG-urile
Actualitate
Actualitate