Se împlinesc cinci ani de la tragedia aviatică de la Smolensk. Acuzaţiile nu contenesc
Embed:
Astăzi se împlinesc cinci ani de la tragedia aviatică de la Smolensk, iar acuzațiile reciproce între Rusia și Polonia nu contenesc. Comisia de anchetă de la Moscova care investighează cauzele prăbușirii avionului prezidențial a transmis că întreaga responsabilitate revine echipajului polonez.
Anterior, Procuratura militară a Poloniei i-a pus sub acuzare pe doi dispeceri de la Aeroportul din Smolensk. Potrivit autorităților de la Varșovia, aceştia sunt acuzaţi de neglijență în serviciu.
Avionul s-a prăbuşit în anul 2010 și a provocat moartea a 96 de persoane, inclusiv a preşedintelui Poloniei, Lech Kaczynski, a șotiei acestuia, a guvernatorului Băncii centrale poloneze şi a altor oficiali militari de rang înalt.