Se întâmplă în secolul 21, în Republica Moldova! La o instituţie de stat angajaţii nu au dreptul la libera exprimare (DOC)
Agenţia Servicii Publice a emis un ordin intern, prin care a încălcat Constituţia. Mai exact, conducerea ASP a limitat dreptul angajaţilor de a fi ales și dreptul la libera exprimare.
Despre aceasta a anunţat deputatul democrat Sergiu Sîrbu. Acesta a scris pe Facebook că Agenția Servicii Publice a interzis la toți angajații să se implice în campania electorală. "Culmea este că, prin acel ordin, Conducerea ASP a interzis angajaților nu doar să se implice direct dar chiar și să gîndească în direcția alegerilor, inlcusiv în afara orelor de muncă.", spune Sîrbu.
"ASP, prin acel ordin a încălcat Constituția, în special dreptul fundamental de a fi ales și dreptul la libera exprimare.
Acest fapt, chiar dacă într-un limbaj mai diplomatic a fost confirmat și de Comisia Electorală Centrală.", a mai adăugat alesul poporului.
Sergiu Sîrbu a publicat şi scrisoarea pe care CEC a expediat-o către ASP. În acest document Comisia Electorală Centrală îi cere conducerii Agenţiei să-şi revadă deciziile "pentru excluderea interpretărilor".
În acest context, deputatul PDM Sergiu Sîrbu a venit cu un mesaj către actuala Guvernare:
"- puteți interzice oamenilor să candideze liber la alegeri,
- puteți să le interziceți să participe la întruniri cu concurenții electorali,
- puteți chiar să le interziceți să meargă la votare,
Dar nu cred că veți putea să le interziceți să gîndească, liber și nepresați de nimeni.", a scris Sîrbu.