Pescarii care îşi desfăşoară activitatea în afara legii prind în fiecare an peşte în valoare de până la 23,5 miliarde de dolari, iar cifrele sunt în continuă creştere. Între timp, din cauza că apele mărilor şi oceanelor cuprind tot mai putine vietăţi, preţul la peşte a crescut simţitor.  

Pescuitul excesiv se întoarce, însă, şi impotriva pescarilor. Din cauza că au secat rezervele de peşte din apele locale, aceştia trebuie să navigheze acum mai departe în larg, spre ape mai adânci. Iar asta înseamnă mai mult timp, mai multă muncă şi combustibil şi, în consecinţă, mai mulţi bani cheltuiţi.  

Din cauza că pescuitul excesiv duce la cheltuieli de 50 de miliarde de dolari anual, potrivit Băncii Mondiale, guvernele au impus limite asupra rezervelor de peşte care pot fi exploatate. Fiecare stat trebuie să trimită rapoarte despre capturile făcute către Organizaţia pentru Hrană şi Agricultură a ONU, pentru a se putea verifica dacă toata lumea respectă regulile.   

Pentru a ocoli legea, se apelează, însă, la diferite tertipuri, cum ar fi tehnica flag-hopping. Flag-hopping este un acord pe o perioadă de timp, prin care o ţară permite unui vas dintr-o altă ţară să navigheze în apele sale, reducându-se cheltuielile de operare şi fiind evitată, în acelaşi timp, plata unor taxe şi a unor reglementări în ţara de origine. 15% din veniturile globale provenite din pescuit sunt obţinute prin această practică. Cei care pescuiesc în ţara adoptivă rareori îşi raportează capturile în faţa acesteia, aşa că nimeni nu poate verifica atunci când depăşesc limitele. Eforturile oficialilor de a proteja anumite specii sunt puse, astfel, la grea încercare.  

Motivele ţărilor de adopţie sunt cât se poate de clare. Acestea percep o taxă ca să acorde străinilor dreptul să pescuiască pe teritoriul lor. Aproximativ 56,6% dintre vasele comerciale din lume provin din Panama, Liberia, Malta şi Insulele Marshall, potrivit datelor CIA, în pofida faptului că aceste ţări reprezintă, la un loc, doar 0,12% dn populaţia lumii. Inclusiv Bolivia şi Mongolia au început să practice aceste procedee, deşi nu au nici măcar porturi unde să îşi ancoreze ambarcaţiunile.   

Un alt avantaj este că e foarte uşor să te înregistrezi ca membru al FOC (termen ce descrie operaţiunea). În doar câteva minute şi cu un card de credit, oricine se poate înregistra în statele care permit acest lucru. Pentru a ocoli legea, multe dintre vasele de tip flag-hopping îşi transferă încărcătura către alte bărci, ce joacă rolul unor intermediari şi care păstrează peştele la temperaturi scăzute în frigidere enorme. Captura poate rămâne, astfel, mult timp pe apă, între două porturi, şi este greu de urmărit traseul exact al fiecărei nave. Pescadoarele vând peştii prinşi către aceste bărci şi primesc în schimb, printre altele, combustibil şi mâncare, lucru care le convine, pentru că nu mai sunt nevoite să se întoarcă în porturile de origine, cheltuind bani pe transport.  

Peştele ajunge, în cele din urmă, în porturi, unde este vândut la suprapreţ, într-o acţiune care se aseamănă cu spălarea de bani. "Transparenţa pe mare este o problemă majoră în prezent. Nu avem idee cât peşte se prinde", a remarcat Daniel Pauly, cercetător la Universitatea British Columbia.

Cel mai cunoscut port pentru un astfel de trafic este Las Palmas, din Insulele Canare, Spania. Aproximativ 400.000 de tone de peşte sunt tranzacţionate aici în fiecare an. Şi portul Louis, din Mauritius, este cunoscut pentru pescuitul ilegal. "În estul îndepărtat al Rusiei se practică foarte mult pescuitul ilegal. În acest caz, China este locul unde are loc intermedierea şi unde ajunge tot peştele capturat din Rusia, astfel de pieţe fiind mai deschise ţărilor în curs de dezvoltare", explică Daniel Pauly.  

În aceste condiţii, actvităţi ilegale puternice de spălare de bani prin pescuit se desfăşoară şi în Taiwan, Coreea de Sud sau Japonia. Cele mai multe dintre vasele care pescuiesc ilegal în Uniunea Europeană provin din Spania şi, deşi nu se cunosc cifre exacte, sumele astfel obţinute se estimează ca fiind colosale.