Se prefigurează SFÂRŞITUL LUMII chiar în acest weekend. Planetele s-au aliniat pe poziţii
Luna, Marte și Venus vor forma o conjunctură terifiantă în următoarele zile. Cele trei corpuri cereşti se vor alinia unul în spatele altuia.
Punctul maxim va fi duminică, pe 24 mai, dar astrologii nu privesc cu ochi buni fenomenul. Din Antichitate, alinierea celor trei astre a fost asociată cu dezastre naturale și cutremure puternice.
Conjunctura rară pe care o formează Marte, Venus și satelitul nostru natural, cu doar o săptămână înainte ca Luna plină să intre în zodia Săgetătorului, este uimitoare.
Dacă cerul nopților de mai va fi senin, vom putea observa cu ochiul liber alinierea celor trei corpuri cerești, care vor apărea foarte aproape unul de altul, deși se află a peste 130 de milioane de kilometri depărtare. Astrele ar putea aduce sfârșitul lumii, scrie Libertateapentrufemei.ro.