Se pregătesc trupeşte de Paşte. Femeile au luat cu asalt saloanele de înfrumuseţare (VIDEO)
Pentru sărbătorile pascale unii oamenii se pregătesc nu doar sufleteşte, ci şi trupeşte. După ce au ţinut post, au încondeiat ouăle şi au copt pasca, doamnele au luat cu asalt saloanele de înfrumuseţare. Specialiştii spun că numărul clienţilor este în creşte în această perioadă.
Ca să arate bine, femeile îşi împrospătează culoarea părului şi îşi fac manichiura.
"Lumea preferă să-și aranjeze părul, să se vopseacă mai des. Anul acesta se preferă culorile aprinse, culorile roşcate, aurii, frezurile mai scurte, mai creative", a spus frizerul Alezandru Stavarachi.
Clienţii saloanelor spun că sărbătorile sunt un motiv în plus pentru a arăta mai bine.
"Cred că o schimbare aşa mai proaspătă, mai luminoasă, înainte de sărbători e binevenită. Am hotărât, odată cu soarele de afară să-mi schimb ceva"
"Toate treburile pe acasă le-am încheiat, mă pregătesc pentru sărbătoare, ca să arăt bine, iar mâinile să fie îngrijite şi frumoase."
"În special mai mult acum de Paşte fac roşu, fiindcă cum e tradiţia ouăle se vopsesc în culoarea roşie. Mai facem şi iepuraşi punem acuma desenăm, fiecare ce gusturi are", a spus manichiurista Agachi Cristina.
Pe lângă manichiură şi coafură, specialiştii propun şi unele proceduri mai speciale.
"Pentru a vă simţi cu adevărat împlinită înainte de sărbători, puteţi beneficia de un masaj relaxant, la fel şi de tratamente corporale anticelulitice", a spus maseurul Natalia Popovici.
Pentru coafură doamnele trebuie să plătească între 250 şi 600 de lei, manichiura costă aproximativ 100 de lei, iar o oră de masaj ajunge la 150 de lei.