Se topesc gheţarii
Un gheţar de proporţii s-a desprins, duminică, din Anzii Peruvieni şi a căzut într-un lac. Căderea a provocat un val de tsunami de peste 23 de metri înălţime, care a inundat satele aflate la 20 de metri distanţă de mal. Cel puţin trei oameni au fost daţi dispăruţi, iar sistemul de prelucrare al apei care asigura apa potabilă pentru 60.000 de locuitori a fost distrus.
Gheţarul s-a desprins în apropierea oraşului Carhuaz, aflat la aproximativ 320 de kilometri spre nord de capitala, Lima. Autorităţile au evacuat zona din frica unor alte incidente. Specialiştii sunt de părere că acesta este cel mai concret semn că gheţerii din Peru, statul în care sunt concentraţi 70 la sută din gheţarii lumii tropicale, sunt pe cale de dispariţie. În cel mult 20 de ani, spun aceştia, temperaturile ridicate vor duce la topirea completă a gheţarilor.