Se va întâmpla în următoarele săptămâni. Marea schimbare pe care o va face Facebook
În speranța că vă va scăpa de folosirea Like-urilor la postări pentru care pur și simplu nu se pretează, Facebook a început implementarea unor emoticoane intitulate Facebook Reactions.
Au trecut câțiva ani de când am auzit zvonuri despre implementarea unui buton pe Facebook marcat ostentativ Dislike, pentru a evidenția faptul că nu vă place o postare sau, pur și simplu, nu sunteți de acord cu ea. Se pare însă că acel buton nu va exista niciodată.
În schimb, alternativele la butonul de Like vor veni sub forma Facebook Reactions, o nouă serie de emoticoane ce sunt relevante într-un set mult mai stufos de circumstanțe, notează playtech.ro.
Proiectul pentru Reactions există de mult timp, dar pentru că cei de la Facebook nu s-au lămurit încă foarte bine care este reacția publicului la acest set de alternative pentru banalul Like, au optat pentru propagarea sa pe întregul mapamond în etape.
Deși în practică vor mai trece câteva săptămâni până veți putea folosi și voi Facebook Reactions, ar fi bine să înțelegeți de ce ar trebui să fiți entuziasmați de existența lor. Acele noi emoticoane vor reuși să transmită mult mai precis sentimentul pe care îl simțiti într-un anumit moment față de un subiect sau starea pe care v-a generat-o o postare.
În definitv, era macabru să apăsați pe butonul Like în cazul în care aflați de pe Facebook că cineva a murit, iar în curând nu veți mai fi nevoiți să treceți prin asta.
Facebook a început să implementeze noile emoticoane întâi în Irlanda și Spania. Procesul de propagare a continuat în Chile, iar în luna noiembrie a anului trecut a ajuns și în Portugalia și Filipine. Astăzi, utilizatorii de Facebook din Japonia sunt cei mai recenți participanți la procesul de reinventare al omniprezentului Like.
Oficialii Facebook nu insisă prea mult pe detaliile procesului de propagare al noii funcții, dar nu ar trebui să dureze foarte mult până când se va încheia.
- IDEE REVOLUŢIONARĂ. Samsung vrea să-ți aducă notificările pe deget printr-un inel inteligent
- WhatsApp are probleme în Europa, SUA şi America Latină
- Informaţii care nu trebuie să le publici NICIODATĂ pe Facebook
- vTime, Facebook-ul viitorului! Ne vom întâlni într-o viaţă paralelă
- INCREDIBIL! Renumita rețea de socializare Facebook are un rival
- Anunţul unui politician din România: "CAUT IUBITĂ!" Femeile interesate îi pot scrie pe Facebook