Se va scumpi sau nu pâinea în 2012
Anul 2012 va fi unul dificil pentru agricultură, căci situaţia culturilor de toamnă este precară. Însă nu sînt nici un fel de premise pentru a scumpi pâinea. Dacă acest lucru se va întâmpla totuşi, va fi din alte cauze. De exemplu, din cauza combustibilului mai scump. Nu trebuie să ne îngrijorăm, însă, în privinţa securităţii alimentare, ea va fi asigurată.
Declaraţiile au fost făcute de ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, la şedinţa colegiului Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare de astăzi, scrie Infotag.
Ministrul a explicat că din cauza secetei din toamna trecută şi a gerurilor din această lună au avut de suferit culturile agricole de toamnă şi culturile perene.
Potrivit datelor prezentate în cadrul şedinţei, peste 49% din culturile agricole de toamnă (140,2 mii ha) se află într-o stare proastă şi doar 40% - în stare satisfăcătoare.
Cu toate acestea, specialiştii spun că, în 2012, se preconizează recoltarea a 240.000 tone de grâu alimentar. “Pentru asigurarea securităţii alimentare, însă, este nevoie de 349.000 de tone", a menţionat şeful Inspectoratului supraveghere fitosanitară şi control semincer din cadrul ministerului, Victor Tozlovan.
Solicitat de Infotag, Tozlovan, a spus că, în prezent, rezervele de grâu alimentar sunt suficiente până în septembrie 2012.
"Acum grija noastră este să asigurăm securitatea alimentară din septembrie 2012 până în august 2013. Dacă recolta de grâu nu va fi suficientă în 2012, vom fi nevoiţi să recurgem la importuri mai mari decât în prezent – 2.000 - 3.000 tone lunar. Pregătim un proiect de lege privind anularea TVA la importul de făină şi grâu, în cazul în care vom avea nevoie, urgent, de asemenea importuri", a spus Victor Tozlovan.
Exportatorii moldoveni au încetat vânzările de grâu, în această lună, aşteptând preţuri mai bune, în timp ce în ianuarie au exportat 221.000 de tone.
"Apogeul vânzărilor de grâu va fi în martie-aprilie, când vom şti aproximativ cam ce recoltă va fi în Moldova", a adăugat şeful Inspectoratului supraveghere fitosanitară şi control semincer din cadrul ministerului.
Toamna trecută în Moldova au fost semănate 285,2 mii hectare de grâu de toamnă, 52,8 mii ha cu orz şi 25,9 mii ha cu rapiţă.
Economie