Seara amicalelor în Europa
Seară de excepţie pentru amatorii fotbalului! Vicecampioana mondială, Olanda va juca în deplasare cu Anglia. Un alt amical de cinci stele este cel dintre Germania şi Franţa. Naţionala României va juca cu Uruguay, iar Rusia cu Danemarca.
După demisia lui Fabio Capello, Anglia va juca o partidă amicală cu vicecampioana mondială, Olanda. Partida dintre adversara naţionalei Moldovei din Preliminariile Mondialului din 2014 şi Portocala Mecanică se va disputa pe Wembley.
"Va fi foarte interesant să jucăm pe Wembley, în prezenţa a 90 mii de spectatori. Eu sper că arena va fi plină, pentru că este un meci foarte important pentru ambele echipe", a spus jucătorul Olandei Dirk Kuyt.
Un alt amical de foc din această seară se va juca la Bremen. Germania va primi vizita reprezentativei Franţei. Cele două naţionale s-au întâlnit ultima data în 2005, la Paris, atunci partida s-a încheiat nedecis.
"Germania a trecut printr-o perioadă dificilă între ani 1998-2002. Nemţii şi-au revenit foarte rapid şi acum sunt una dintre cele mai puternice naţionale din lume", a spus selecţionerul Franţei Lorent Blanc.
Celelalte adversare ale Moldovei din Preliminariile Mondialului din 2014, Polonia şi Ucraina vor juca cu Portugalia şi repsectiv Israel. Spania va juca cu Venezuela, Italia cu Statele Unite. România va juca un amical de lux cu Uruguay, iar Rusia va da piept cu Danemarca.