Seară decisivă pentru unele echipe în Liga Campionilor! Astăzi se vor afla ultimele formații care vor evolua în optimile de finală
Seară decisivă pentru unele echipe în Liga Campionilor! Astăzi se vor afla ultimele formații care vor evolua în optimile de finală ale celei mai tari competiții intercluburi.
Cea mai tensionată situație e în grupa B, acolo unde toate cele 4 cluburi au șanse să ajungă în play-off.
Unul dintre cele mai așteptate meciuri se va juca la Madrid, unde Real o va întâlni pe Borussia Monchengladbach.
Cu 6 puncte pierdute în faţa celor de la Șahtar Donețk echipa lui Zinedine Zidane, este obligată să câştige partida de pe "Estadio Alfredo Di Stefano" pentru a se califica mai departe. Remiza nu este de ajuns pentru că atât Șahtar cât şi Inter ar depăşi Realul în clasament.
"Toți jucătorii și clubul sunt obișnuiți să joace sub presiune - suntem obișnuiți să jucăm astfel de jocuri. Știm ce este în joc. Trebuie să ne controlăm emoțiile și, mai presus de toate, să ne pregătim bine. Știm că va fi greu. Sunt pozitiv și mă gândesc doar la victorie. Vom face tot ce putem pentru a obține cele trei puncte.", a spus antrenorul Real Madrid, Zinedine Zidane.
Și formația germană e sub presiune. Chiar dacă a marcat 16 goluri, Borussia Moenchengladbach poate părăsi competiţia dacă pierde confruntarea de la Madrid.
"Borussia poate obține un rezultat istoric. Faptul că putem elimina Real Madrid nu are nicio importanță pentru noi. Suntem pregătiți pentru joc și știm ce avem de făcut. De aceea nu există niciun motiv să fiu nervos sau copleșit de emoții. Așteptăm cu nerăbdare această provocare și dorim să profităm de poziția noastră bună.", a spus antrenorul Borussia Monchengladbach, Marco Rose.
În prezent nemții sunt liderii grupei cu 8 puncte, iar "galacticii" împart cu Șahtar Donețk locurile 2-3, fiecare echipă având câte 7 puncte.
Internazionale Milano este ultima clasată cu 5 puncte la activ. Partida dintre Real și Borussia Monchengladbach va fi transmisă în direct de PRIME de la ora 22:00.