"Seara Sfântă" în satul Grinăuţi
Locuitorii din satul Grinăuţi, raionul Râşcani au sărbătorit, aseară, ajunul Crăciunului, numit de ei şi "Seara Sfântă". Noaptea trecută a adunat în jurul mesei toţi membrii familiei, prietenii şi rudele. Gospodinele au pregătit 12 feluri de bucate în cinstea celor 12 apostoli. Mâncarea a fost preparată din boabe, fructe şi legume pe care vor să le cultive în aceast an.
Tradiţional, în seara de Crăciun, gospodarii aştern sub masă paie şi ascund în ele dulciuri, bani şi fructe. "Punem fânul sub masă şi acolo punem pentru copii dulciuri, bani. Copiii se duc şi le iau, şi stau acolo pentru ca să clocească găinele şi să avem puişori", a spus locuitoarea satului Grinăuţi, Nina Manughevici.
Gospodinele pregătesc bucate de post şi dau de pomană în memoria celor decedaţi. "Aşa am moştenit de la părinţi. În seara de Ajun, gătim sarmale, colţunaşi, fierbem grâu. Toate bucatele sunt de post. În fiecare an, dăm de pomană de sufletul celor răposaţi", a menţionat o altă locuitoare a satului Grinăuţi.
Înainte de a se aşeza la masa de sărbătoare, cei mai mari membri ai familiei aruncă grâul fiert în sus pentru a afla cine va avea mai mult noroc în acest an.