Seat a prezentat noul Tarraco. Cum arată SUV-ul cu 7 locuri al mărcii (VIDEO)
Seat a publicat primele imagini și detalii referitoare la noul Tarraco. Cel de-al treilea SUV dezvoltat de iberici va putea fi comandat și într-o versiune cu 7 locuri. Spaniolii au pregătit patru motorizări, două niveluri de echipare și o mulțime de sisteme de siguranță.
Cel mai mare SUV dezvoltat până în acest moment de Seat promite să ofere ”sportivitate, confort, tehnologie, calitate și nu în ultimul rând, emoție”.
Seat Tarraco are o lungime de 4.735 de mm și o înălțime de 1.658 de mm. Reprezentanții producătorului spaniol spun că SUV-ul va oferi spațiu suficient pentru toți pasagerii, scrie Digi24.ro.
SUV-ul va fi oferit cu faruri full-LED, iar caroseria va putea fi comandată în 8 nuanțe: Dark Camouflage, Oryx White, Reflex Silver, Atlantic Blue, Indium Grey, Beige Titanium, Deep Black și Uranus Grey. Ibericii spun că noul SUV va fi disponibil pentru comandă în versiunile Xcellence și Style.