Sebastian Loeb şi-a prelungit contractul cu Citroen
Pilotul francez Sebastien Loeb, de şapte ori campion mondial la raliuri, şi-a prelungit cu doi ani contractul cu Citroen Racing, pentru care va concura şi în 2012 şi 2013, punând astfel capăt zvonurilor care vorbeau despre o trecere la Volkswagen.
Multiplul campion mondial Sebastien Loeb a ales să rămână alături de constructorul francez Citroen pentru încă doi ani, punând astfel capăt speculaţiilor care vorbeau despre o iminentă trecere la rivala Volkswagen. În aceste condiţii, alsacianul va rămâne vârful de lance al lui Citroen în Campionatul Mondial de Raliuri, întrecere pe care Loeb a câştigat-o de fiecare dată în ultimii şapte ani.
Odată cu sosirea de noi constructori în campionat, competiţia va deveni din ce în ce mai aprigă în anii care urmează. Astfel, pentru a mă menţine în lupta pentru supremaţie îmi pun toată încrederea în Citroen, echipa pe care o cunosc foarte bine.
Loeb a debutat în Mondialul de raliuri în urma cu 12 ani la volanul unui Citroen Saxo Kit, pentru a trece din 2001 pe modelul Xsara. Din 2007, Loeb a condus versiunea C4, iar de la începutul acestui an pilotează un DS3 de generaţie nouă. Pilotul francez în vârstă de 37 ani a obţinut de-a lungul carierei 66 de victorii în 146 de starturi, urcând de 101 ori pe podium.