Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu al Braziliei
Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu al Braziliei! Neamţul a ajuns primul în cursa de la Interlagos, iar Red Bull a devenit matematic campioana constructorilor după ce Mark Webber a completat performanţa germanului cu un loc 2. Pentru Sebastian Vettel este a patra victorie din acest sezon şi a zecea din carieră. Clasamentul general este însă condus de Alonso care a încheiat cursa pe locul trei.
Pilotul german Sebastian Vettel a triumfat, în Marele Premiu al Braziliei, penultima etapă a sezonului, echipierul de la Red Bull-Renault conducând cursa din primul şi până la ultimul tur. Podiumul de la Interlagos a fost completat de coechipierul acestuia Mark Webber şi Fernando Alonso de la Ferrari.
Pe locul patru a terminat Lewis Hamilton de la McLaren-Mercedes, britanicul fiind urmat de coechipierul său Jenson Button. Pe locurile 6-10 s-au poziţionat, în ordine, Nico Rosberg, Michael Schumacher, Nico Hulkenberg , Robert Kubica şi Kamui Kobayashi.
În urma dublei reuşite în Brazilia, echipa Red Bull-Renault şi-a asigurat titlul mondial al constructorilor în faţa echipelor Ferrari şi McLaren-Mercedes.
Cu o etapă înainte de final, clasamentul la vârf al piloţilor arată astfel: Pe primul loc este Fernando Alonso cu 246 puncte, pe 2 se clasează Mark Webber cu 238 puncte şi pe 3 este Sebastian Vettel cu 231 puncte.