Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu al Italiei
Sebastian Vettel este tot mai aproape de al patrulea titlu mondial la Formula 1! Pilotul german s-a impus în Marele Premiu al Italiei cu un avans de peste cinci secunde în faţa lui Fernando Alonso. Vettel a obţinut a 32-a victorie din carieră şi astfel l-a egalat pe spaniol.
Plecat pentru a 40-a oară din pole position, Vettel a condus pe toată durata cursei, care s-a desfăşurat pe circuitul de la Monza. Alonso a dat semne că-l poate ajunge pe Vettel după turul 20, însă nu a reuşit acest lucru, terminând pe locul doi. Poziţia a treia i-a revenit celuilalt pilot de la Red Bull Racing, Mark Webber.
Brazilianul Felipe Massa a încheiat cursa pe locul patru, fiind urmat de Hulkenberg, Rosberg şi Ricciardo. Dueluri interesante au avut loc şi în partea a doua a clasamentului, acolo unde Hamilton a prins în extremis locul 9, care i-a adus două puncte în clasamentul general. Jenson Button s-a clasat pe locul 10, în timp ce Kimi Raikkonen a fost pe 11 şi a ratat şansa de a obţine puncte.
După această etapă, Sebastian Vettel a obţinut a şasea victorie din acest sezon şi şi-a consolidat poziţia de lider în clasamentul general, acumulând 352 de puncte. Germanul este urmat de Alonso, care are cu 104 puncte mai puţine. Lewis Hamilton este pe locul trei.
Următoarea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 va avea loc pe 22 septembrie, în Singapore.