Sebastian Vettel a obţinut al 12-lea pole position din acest sezon
Sebastian Vettel este de neoprit. Pilotul german a obţinut al 12-lea pole position din acest sezon şi va pleca de pe prima poziţie a grilei de start a Marelui Premiu de Formula 1 al Japoniei.
Vettel a obţinut al 12-lea pole position din cele 15 posibile în acest sezon, după ce s-a impus în calificările care au avut loc pe circuitul de la Suzuka. Pilotul german are nevoie de un singur punct în cursa de duminică a Marelui Premiu de Formula 1 al Japoniei, pentru a deveni campion mondial a doua oară consecutiv.
"A fost o calificare grea, dar evident sunt foarte mulţumit. Nu suntem aici prima oară şi totuşi de fiecare dată este o provocare, în special în calificări, când trebuie să obţii cel mai bun rezultat de care eşti în stare", a spus Vettel.
Linia de start la Suzuka va fi urmată de piloţii McLaren-Mercedes, Jenson Button şi Lewis Hamilton, şi de cei Ferrari, Felipe Massa şi Fernando Alonso.