Sebastian Vettel va pleca din pole-position în Marele Premiu al Principatului Monaco
Sebastian Vettel va pleca de pe prima poziţie a grilei de start în cursa de la Monaco, la capătul unei sesiuni de calificări marcate de un accident grav suferit de Sergio Perez. Astfel, echipa lui Vettel, Red Bull Racing, rămâne singura care a plecat din pole-position în sezonul 2011.
Sebastian Vettel a înregistrat cel mai rapid timp în calificări, şi este urmat de Jenson Button de la McLaren şi Mark Webber de la RedBull.
Sesiunea de calificări a fost marcată de accidentul suferit de Sergio Perez, mexicanul echipei Sauber fiind scos cu greutate din monopostul serios avariat. După ce a ieşit din tunel, mexicanul a pierdut spatele monopostului Sauber în momentul frânării, s-a lovit cu partea frontală de barierele din partea dreaptă, după care maşina a ricoşat în viteză şi a lovit violent cu partea laterală dreaptă barierele metalice aflate la câteva zeci de metri în faţă. Potrivit primelor informaţii, Perez a suferit răni la picioare.
Calificările s-au reluat după o pauză de aproximativ 40 de minute, iar pilotul cel mai dezavantajat a fost Lewis Hamilton. Acesta nu efectuase niciun tur cronometrat înainte de accidentul mexicanului şi a ieşit pe pistă cu câteva minute înainte de restart, pentru a se asigura că nu va avea niciun rival în faţă.
Marele Premiu al Principatului Monaco se va desfăşura duminică, cu începere de la ora 15.00.
Sport